Drumul tânărului din orfelinate către cântec printre blocuri şi muncă cu ziua.

Călin Ion, crescut în orfelinate, fără locuinţă, luptă pentru un trai decent. Chiar dacă familia nu a avut posibilităţi să-l ajute, crăpăturile în palme de la muncă se văd de la 14 ani. A mers la şcoală, şi-a descoperit talentul care-l defineşte şi este apreciat. Născut în Călăraşi, Călin, a crescut de la vârsta de 2 ani în centre de plasament din Popricani, Târgu-Frumos (județul Iaşi). De la vârsta de 18 ani îşi duce veacul pe străzile oraşului celor şapte coline – Iaşi. Părinţii au fost foarte sărăci şi nu au putut să fie alături de el şi de ceilalţi şase fraţi, dar tânărul nostru a învaţat la Şcoala Profesională de Arte şi Meserii “Trinitas” din Târgu-Frumos, unde a obţinut o diplomă de calificare în construcţii.

„Părinţii mei sunt foarte săraci, nu au putut să mă îndrume în viaţă, trăiesc şi ei cum pot într-o baracă la marginea Iaşului, unde nu au lumină, nu au apă, stau în mizerie”, spune Călin cu o voce firavă, lăsând capul către pământ. Acesta, chiar daca abia munceşte pentru a se hrăni, pentru o haină curată, nu şi-a uitat familia: „Ei muncesc cu ziua, adunând sticle pentru a câştiga câţiva bănuţi, iar eu de cate ori pot îi ajut cu hrană”.

Un om cu suflet însorit, munceşte de la 14 ani, ajutând oamenii cu treburi gospodăreşti şi îşi câştigă respectul. Pe când era la orfelinatul de la Târgu-Frumos, a fost luat de „lipoveni”  pentru a lucra cu ziua: „Mă luau la strâns prune, mere în livadă, să aşezăm lăzi, la prăşit, la săpat, la desfăcut porumb. Era greu, la început nu eram învăţat, dar vroiam să fac ceva pentru mine, pentru viitor. Munceam mai mult pe mâncare, bani mai puţini.”

Cu un ton scăzut, povesteşte câte chinuri a îndurat la centru. „Acolo am dus o viaţă foarte grea. Scuipat am fost, bătut de educatoare, cu pumnii, cu picioarele”. Deşi unii oamenii de la centrele de plasament nu l-au îndrumat şi ajutat, i-au coborât demnitatea, tânărul nu uită să poarte respect celor ce l-au inspirat. Călin vorbeşte despre un om care i-a luminat drumul vieţii: „Doar un singur educator era foarte de treabă, domnul Petran Paveliuc, care, în prezent predă la Casa de Cultură a Studenţilor, face muzică rock. M-a ajutat sa mă înscriu la concursuri.”

Vârsta de 16 ani i-a pregătit un nou drum în viaţă şi participarea la tabăra de creaţie de la Strunga, i-a oferit locul II la secţiunea de muzică şi III la pictură. Acolo s-a simţit apreciat şi a învăţat multe, văzând cum se desfăşoară activităţi de împletit, dansuri populare.

„Sunt pasionat de muzică, îmi plac mult cântecele lui Ovidiu Komornik, are o voce blajină, caldă – le ştiu pe de rost, mă reprezintă şi mi-aş dori să-l întâlnesc în realitate”, afirmă Călin, care deşi nu a făcut cursuri de canto, a câştigat în repetate rânduri concursuri de muzică.

A făcut rost de CD-ul lui Komornik şi îl ascultă cu drag, e o alinare şi un impuls care-l face să creadă ca va reuşi într-o zi să-şi vadă visul devenit realitate: „Îmi doresc să fac cursuri de canto, dar sunt foarte scumpe. Poate mă ajută cineva de la o fundaţie, să mă ia într-o formaţie”.

Nu mulţi oameni l-au ajutat, dar cei puţini l-au făcut să fie om, printre ei se numără şi Oprea Costel, preşedintele Federaţiei Star Music, care l-a îndrumat să participe la Festivalul Naţional al Tinerilor Defavorizaţi din Bacău.

„Am cântat la festival în 2006 şi am câştigat locul I, aveam multe emoţii, dar a fost o experienţă care mi-a marcat viaţa. Am plecat repede de pe scenă, cred că am dezamăgit pentru ca am început să plâng şi am spus că vreau un loc de muncă. Cei din juriu au zis că ei nu dau locuri de muncă, ci dau note la muzică.”

Cu ochii luminaţi, vocea prinde curaj când povesteşte despre reuşitele sale. Poartă la el cu drag, diplomele care-l fac demn de laudă, care-i atestă strădania şi talentul. A obţinut menţiunea III la Festivalul „Olimpiada de toamnă” din septembrie 2013, premiul de excelenţă la Festivalul Star Music de la Bacău în mai 2014 şi premiu pentru secţiunea de muzică uşoară la Bacău în iunie 2014.

Din moment ce a împlinit vârsta de 18 ani a fost nevoit să plece din orfelinat, a ajuns sa stea pe străzile din Iaşi, încercând să-şi câştige existenţa lucrând cu ziua.

„Dorm prin scări de bloc, pe străzi. Oamenii mă mai şi înjură, îmi fac zile grele. Câteodată dorm la părinţii mei, dar nu pot sta acolo” spune Călin. Acesta s-a ambiţionat şi a început să întrebe oamenii de un job, un mod de a-şi face viaţa mai bună. Mulţi l-au amăgit, i-au făcut doar promisiuni şi după cum spune tânărul: „Sunt şi patroni smecheriţi, care ştiu să fraierească, să-şi bată joc. Un patron a vrut să mă angajeze la un local, dar a zis după un timp că nu mai are nevoie de mine.”

Obstacolele nu au încetat să apară cu trecerea anilor, Călin a înfruntat criticile oamenilor care-l condamnau că face parte din etnia romă şi nu e bun de nimic.  În Târgu-Frumos a lucrat la un local, unde a fost exploatat: „Spălam scrumiere, spălam mese, făceam curăţenie, eram sluga lor şi nu mă plăteau. Ţipau la mine şi mă băteau cu scaunul.”

Atunci când nimeni nu îl primea să muncească, îşi alina durerea necazului cântând printre blocurile Iaşului, pentru o bucată de pâine. A cutreierat fiecare cartier şi a ajuns să fie cunoscut, apreciat, dar şi înjosit, criticat. Călin spune: „Plecam dis de dimineaţă, cu gândul că poate găsesc pe cineva care să-mi dea ceva de lucru. Cântam la rece şi mă simţeam fericit. Lumea îmi mai spunea să mă duc la muncă, ce tot cânt, iar eu le spuneam că unde să găsesc ceva de muncă în ziua de azi.”

Ieşenii l-au ajutat cu ce au putut, mâncare, o vorbă bună: „Mulţi oameni mă încurajau şi îmi spuneau bravo. Mă puneau să cânt anumite melodii, mă priveau de la balcon şi mă răsplăteau pentru asta, îmi zâmbeau şi eu le mulţumeam”, spune entuziasmat Ioan.

Nu s-a oprit, a păşit mai departe şi a întâlnit oameni impresionaţi de dorinţa sa şi îl puneau să lucreze cu ziua la săpat, strânsul gunoaielor în curte, dar oricât de mult a încercat, nu a găsit un loc de muncă stabil, să nu mai aibă griji atât de mari. A ajuns să lucreze la case din diferite cartiere ale Iaşului: „Am lucrat la o casă din Tătăraşi, în Păcurari, pe unde mă primeau şi pe mine.” Călin ne spune cu regret că: „Lumea trebuie să aibă încredere în tine, să te primescă la locul de muncă, lor le e frică să primescă un străin.”

Are o voce deosebită şi mulţi ieşeni au auzit măcar odată baiatul care emană emoţie printre blocuri cu cântecele lui Ducu Berti, Ovidiu Komornik, Direcţia 5.

„Încredere în mine am, dar mi-e greu să cred că o să mă fac vreodată muzicant” şopteşte Călin. Talentul l-a făcut cunoscut, el spune că-i place munca, îi place să şteargă mobila, să cureţe gresia, să fie un om de casă, dar oamenii trebuie să îi acorde încredere.

A încercat să sune la anunţuri din ziar, să se intereseze peste tot unde a reuşit şi se mulţumeşte cu orice job, unde este respectat.

Recent, a fost ajutat de un om cu suflet, care a fost impresionat de talentul său. L-a auzit cântând lângă blocul său şi l-a chemat să-i ofere o boxă şi un microfon. Călin spune „Nu-mi venea să cred ca o să am o boxă cu microfon. Am rămas fără cuvinte.”  Ori de câte ori găseşte pe cineva care să-l lase să se lege la o priză, nu ezită să ofere trecătorilor un adevarat concert în plină stradă.

Treceau oamenii pe stradă şi vedeau un băiat îmbrăcat simplu, curat, care avea o boxă lângă el legată la chioşcul de pe colţ. Fredona melodia „Povestea noastră” a trupei Direcţia 5 şi puteau vedea cum închidea ochii şi simţea fiecare sunet care urca sus care geamurile curioşilor. Oamenii ieşeau la geam şi îi aruncau în punguţe bănuţi, auzeam: „Bravo Călin”, „Nu te-am mai auzit de mult timp”, unii priveau de pe margine şi se apropiau după ce termina melodia.

Călin are 29 de ani şi spune: „Nu mi-e ruşine să muncesc cinstit. Mi-a plăcut foarte mult muzica, dar ca să cânt pe stradă la rece, lumea spune că eşti nebun, cânţi de unul singur. Eu îmi doresc un loc de muncă ca să găsesc unde să stau.”

Acest articol poate fi citit şi pe site-ul https://inspireyourhands.wordpress.com/2015/04/05/ambitia-iti-schimba-destinul/