„Ce să cauţi la mall? Te îmbraci de aici din cap până în picioare” de MIHAELA BALICA

„Ce să cauţi la mall? Te îmbraci de aici din cap până în picioare”

Este zi de târg pentru craiovenii din judeţul Dolj. Deşi târgul romilor din Craiova funcţionează în fiecare zi a săptămânii, indiferent de anotimp, sfârşitul de săptămână este acela care aduce puhoi de lume în spaţiul comercial aflat la ieşirea de est a oraşului . Noul târg a fost inaugurat în urmă cu doi ani într-o altă locaţie, ca urmare a unui incendiu ce a distrus mai multe tarabe din cartierul Romaneşti, unde se afla amenajat târgul anterior incidentului cu pricina.

Primăria însă, a venit în ajutorarea negustorilor romi, amenajând un nou spaţiu pentru ca aceştia să îşi continue activitatea care, pentru mulţi, reprezintă unica sursă de venit: “Acest târg a reprezentat pentru mulţi craioveni un loc de muncă. Sunt cel puţin 1000 de persoane care trăiesc, direct, de pe urma vânzării de produse în acest târg”, sustine Romeo Tiberiade, noul administrator al targului municipal de pe Strada Caracal.

Târgul municipal “Caracal” este unul dintre puţinele de acest fel din România, întrucât mecanismul de reglare a pieţei nu respectă nicidecum fenomenul economiei de piaţă. Vorbim, mai degrabă, despre o autoreglare, despre lupta dintre negustor şi cumpărător şi despre puterea de convingere. Negocierea este baza schimbului economic din cadrul târgului Caracal. Acest lucru este vădit demonstrat de conversaţia dintre bătrîna de pe rândul trei, a cărei tarabă se află în capăt de tot:

“Te-ntorsăşi dupe treningu’ăla, ai?”

“Mă-ntorsei că mă gândii că mi-l laşi la 150. Ce zici? Hai că-ţi dau 150.”

“Cum 150? Ţi-am zis că nu ţi-l dau cu 150!”

Tanti Smaranda este unul dintre negustorii care deţin o tarabă în târg, are 73 de ani şi după o experienţă de mai bine de 20 de ani, cu greu se lasă înduplecată. Ştie să lase din preţ atât cât să facă o ofertă avantajoasă cumpărătorului. Este un bun negociator, motiv pentru care copiii plecaţi peste hotare după marfă nouă au lăsat taraba în grija ei. Când preţul scade mult sub aşteptările ei, se înfurie şi spune cu voce ascuţită, ca pentru sine: “Românii ăştia, ar lua pe gratis dacă ar putea. Ei nu ştiu că şi noi dăm bani pe marfa asta. Parcă noi o luăm pe degeaba!”

Noul spaţiu oferit negustorilor romi de către primarul Lia Olguţa Vasilescu este cu mult mai cuprinzător decât cel vechi, urcând de la 20.000 m2 la 32.000 m2 şi percepe o chirie lunară de 15.000 € de către firma prestatoare. Negustorilor li se percepe doar o taxă de la primărie, pentru închirierea tarabei, nicidecum alte taxe auxiliare, de zi sau de noapte. Deşi este situat în zona comercială a oraşului, dincolo de porţile mari, metalice ce străjuiesc spaţiul, teritoriul este guvernat de legile romilor, unde ei sunt gazdele, iar cumpărătorii sunt oaspeţi mult aşteptaţi, primiţi cu zâmbete şi atraşi cu fel de fel de mărunţişuri aşezate ca la expoziţie pe tarabele din lemn.

La intrare, vizitatorii sunt întâmpinaţi de îngerul cu bucle aurii şi cu ochi negri, jucăuşi ca mărgelele. Alexandru are doar 7 ani şi vinde, alături de mama sa, ciorapi: “Vă dau nişte ciorapi? 3 la 5 lei.” Cand zâmbeşte, cei doi dinţi din faţă, despărţiţi delicat printr-o strungăreaţă , i se dezvelesc dezinvolt. Chiar dacă afară sunt 31 de grade, doamna Jianu nu îi poate refuza ciorapii groşi pe care copilul îi întinde optimist. Spune că vrea să strângă bani pentru un costum de şcolar, deoarece părinţii au decis, în sfârşit, să îl trimită la şcoală. Ar fi mers de anul trecut, cum se cuvenea, însa părinţii nu şi-au putut permite. Mama vinde ce poate în târg, iar tata se ocupă cu fierul vechi. Acasă, în cartierul Brestei, condiţiile nu sunt prea bune, iar tricoul gri, zdrenţuit la mâneci şi la gât şi pantalonii peteciţi nu par a mai rezista mult. Şi papucii de cauciuc s-au tocit la  degete şi la călcâi de atâta purtat. Sunt singurii pe care băiatul îi are.

În zilele aglomerate ale weekend-ului, oamenii îşi fac cu greu loc printre şirurile de maşini venite chiar şi din judeţele vecine: Mehedinţi, Vâlcea şi Olt. Tarabele cu haine şi încălţăminte second hand sunt asaltate de mâini curioase care speră să găsească piese vestimentare de firmă şi cu etichete, dovada faptului că sunt noi.

“Ce să cauti la mall? Te îmbraci de aici din cap până în picioare”, spune cu multă convingere Victor, student în anul 4 la drept. Şi tabără pe grămada de haine aruncate haotic pe o masă întinsă. Din spatele acesteia, o voce puternică, rezultat al anilor petrecuţi ca negustor în târg, se aude strigând: “orice produs la 5 lei!”

Grămezile de haine, genţi, accesorii şi încălţăminte se întind pe 8 rânduri lungi, în tarabe înghesuite, ticsite cu tot soiul de culori, modele şi firme, la preţuri diferite, în funcţie de priceperea de negociere a fiecăruia. Printre mormanele de cămăşi, 2 fetiţe deseneaza de zor pe caiete şi spun în tandem că sunt nerăbdătoare să înceapă şcoala. La 3 tarabe mai încolo, o tânără povesteşte cum a renunţat la şcoală după ce a rămas însărcinată. Tânărul de la capătul rândului se amuză copios şi spune că el nici nu s-a apucat, în timp ce râde asurzitor.

Oamenii năvălesc în număr mare pe culoarul îngust. La taraba cu „Produse cosmetice şi îngrijire corporală”, aşa cum stă scris în culori pe o plăcuţă de carton, doamna Mărioara iese în întâmpinarea clientelor sale, fidele de ani de zile: „Ia spune, doamnă, ţi-a plăcut ce ţi-am dat ultima oară? Hai să-ţi arăt ce am adus nou, e delicat aşa cum îţi place matale.” Şi îi întinde un deodorant floral despre care spune că este de firmă şi foarte persistent pe o căldură ca cea de afară. Zâmbeşte duios, iar clienta îi ia produsul cu încredere.

Cele doua femei se cunosc de ani de zile, de când doamna Adelina a început să vină în târg aproape săptămânal. Pe vremuri, „Târgul Romaneşti” era principala atracţie în oraş, „era un alt fel de mall”, spune doamna Adelina în timp ce surâde. De aici a cumpărat un obiect de artizanat care este piesă de muzeu în salonul casei sale. Tot de aici şi-a cumpărat şi prima pereche de pantaloni de firmă, foarte scumpi în urma cu mai bine de 10 ani de zile. Iar ori de câte ori vine în târg, nu pleacă niciodată cu mâna goală de la taraba doamnei Mărioara, întotdeauna are noutăţi irezistibile.

Cele două femei se pierd în învălmăşeala de pe culoarul îngust în timp ce deapănă amintiri. Amândoua au în priviri istoria acestui loc unde s-au sudat atâtea şi atâtea legături. Vechiul „Târg Romaneşti” a devenit acum „Târgul Caracal”, însă oamenii care îi animează zecile de culoare ce despart tarabele au rămas aceiaşi. Fruntea li s-a brăzdat şi în palme li s-au adâncit crăpături. Au trecut multe ierni aspre peste ei şi peste grămezile de marfă mereu dezordonată. Apoi au venit primăveri şi veri şi fluxul de clienţi a început din nou să şerpuiască pe culoare. Şi s-au reluat toate acele legături pe care iarna grea aproape că le îngheţase.

„Nu există! Clienţii noştri mereu se întorc. Unde ai fost primit cu voie bună şi servit cu drag, te întorci şi a doua oară”, susţine Mitică Corbean, negustor de 50 de ani, în timp ce dă de mâncare la trei iepuri albi de marimea unui ied. „Eu vin aici de mai bine de 25 de ani, de când mă aducea tata cu el la fiecare sfârşit de săptămâna şi pe toţi îi cunosc”. Se umflă în piept când rosteşte cuvintele acestea şi priveşte ocrotitor peste grămada de oameni adunaţi în jurul iepurilor lui neobişnuit de mari.

„Târgul Caracal” este un spaţiu neutru. Aici nu există diferenţe, nu există oameni de culoare, nu există cineva mai presus de altcineva. Respectul reciproc este o lege, iar relaţiile dintre oameni sunt armonioase. Este un loc neschimbat de timp. Au trecut multe veri toropitoare peste tarabele pline, multe ierni grele şi multe ploi dese. Oamenii au rămas aici şi s-au sudat, s-au acceptat unii pe ceilalţi şi au înţeles că numai împreună pot convieţui.

„Târgul Caracal a unit pe mulţi!”, încheie mândru Mitică Corbean.


No Replies to "„Ce să cauţi la mall? Te îmbraci de aici din cap până în picioare” de MIHAELA BALICA"


    Got something to say?

    Some html is OK