Adina are 21 de ani, e soție, mamă și studentă în anul II la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. A crescut într-un neam de ursari și, din șase frați, doar ea împreună cu o soră mai mare au ajuns la facultate.

16 August 2014
Măresc pasul pentru a mă întâlni cu o fostă colegă de clasă. Dacă mi-aș scoate picioarele din sandalele bej și mi le-aș pune pe asfalt, s-ar topi.

Deși am fost de multe ori la ușa apartamentului unde locuia Adina până acum, nu văzusem decât holul principal și ușa care dădea spre un alt hol, și asta doar printre picături, înainte să-mi fie trântită în față de către Doamna Doctor, cea care din 2003 și-a luat angajamentul de a avea grijă de ea. După 10 ani de la terminarea școlii generale, astăzi intru pentru prima oară în casa singurei mele colege de etnie romă din școala generală. Simplă, dar mobilată cu bun-gust, camera ei este de un alb imaculat.

Se împlinesc zece ani de când am cunoscut-o. Am fost „norocoasa” pe care doamna învățătoare cu părul roșcat a ales-o să stea în bancă cu noua colegă. Când a intrat în clasă, toate privirile erau ațintite asupra ei. Toate, mai puțin a mea. Ea era nouă, iar eu eram speriată, fără să știu de ce. Amândouă aveam 10-11 ani și nu făcuse nimic înspăimântător.

Astăzi, îmbrăcată în blugi, sandale cu deget și o bluză maronie cu decolteu adânc, Adina a rămas aceeași fată zglobie cu păr de culoarea castanelor și sprâncene groase cât un creion pe care o știam, combinația perfectă de introvert și extrovert.

Era anul școlar 2003 – 2004, iar Adina era eleva Școlii Generale nr. 4 „Tudor Panfile” din Bârlad. Se simțea inconfortabil din cauza faptului că situația de acasă nu-i permitea să se prezinte întotdeuna îngrijită la școală și, drept urmare, și profesorii se comportau în consecință. Situația de posibilă repetenție din al doilea semestru al clasei a II-a a determinat luarea în plasament a Adinei de asociația „Inima Reginei” din Bârlad.

Când Adina s-a dus pentru prima oară curată la școală și era la fel ca restul copiilor, a fost momentul în care a conștientizat că viața ei s-a schimbat. A fost momentul ei de un noroc pe care, cu puțin timp în urmă, nu și-l putea nici măcar imagina.

Luarea în plasament nu i-a produs schimbări Adinei doar în viața de acasă, unde era încă uimită că pe masa de dinaintea ei se aflau două feluri de mâncare, plus desert, iar hainele și papucii erau noi. Luarea în plasament i-a adus șansa Adinei să devină elevă în clasa a IV-a a Școlii de Muzică și Arte Plastice „N. N. Tonitza”, unde învățau și alte rude de-ale ei.

Deși face parte dintr-un neam de romi ursari, familia Adinei nu a păstrat tradițiile specifice și nici măcar limba romani nu era cea dintâi vorbită în casă. Datorită stereotipului conform căruia dacă vorbești țigănește nu ești bine privit, în care mama ei credea cu tărie, limba romani îi e străină Adinei, excepție făcând câteva cuvinte auzite din întâmplare în casă. O soră, doi colegi de apartament și doamna Doctor au alcătuit familia Adinei, pentru că familia de acasă înseamna o cămăruță fără electricitate cu ușa de la intrarea ruptă. Totuși, asta nu a împiedicat-o pe Adina să aibă diverse conflicte cu doamna doctor: „Mă bucuram, știi… dar mă gândeam și la părinți. Mi-era dor! Vroiam și eu să-mi văd părinții, mai ales că le aveam și pe celelalte două mici… nu-i poți uita așa repede. Ea nu mai vroia să ținem legătura (cu familia), nu că nu mai vroia, dar nu mai dorea să ajungem în mediul ăla. Dar îți dai seama, nu poți unui copil să-i interzici să se ducă la părinți. Noi când mergeam, mergeam pe furiș.” Acum, persoanele cu care mai ține legătura sunt tatăl ei, cu care vorbește constant, și sora cea mai mare. Pentru că mama nu are telefon, vorbesc doar de sărbători.

Adina și-a dat seama că nu are foarte multe legături cu muzica, așa că în al doilea semestru al clasei a VI-a s-a transferat la o altă școală generală din Bârlad: Școala nr. 8. Întâmplarea a făcut ca noii colegi de clasă să fie elevi excelenți, majoritatea printre locurile frontale la Olimpiadele Naționale de Română. Nu s-a lăsat mai prejos și întotdeauna a muncit din greu să-și mențină poziția, atât pentru școală, cât și pentru noua casă. Nu voia să se mai întoarcă înapoi de unde a plecat.

Așa a ajuns în clasa cu profilul Științele Naturii al Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, Bârlad. În aprilie 2012, la sfârșitul clasei a XI-a, a rămas însărcinată. Marius Spiridon Grigore s-a născut cu puțin înainte de Crăciun, iar de atunci este Minunea Adinei.

Adina și-a dus băiețelul la liceu într-o zi. Colegii au fost încântați, și chiar și profesorii au reacționat pozitiv la toată situația Adinei. Nimeni nu i-a reproșat faptul că a devenit mamă în clasa a XII-a și nimeni nici măcar nu a încercat să o facă să se simtă prost din această cauză. Iar asta pentru că Adina a dat dovadă de conștiinciozitate și perseverență.

Plecarea de la familia biologică a avut și părți rele și părți bune, crede Adina. În plasament a urmat un program strict, dar care a ajutat-o pe mai târziu să-și organizeze timpul și să-ți dea seama de importanța mâncatului și dormitului la ore fixe. Când nu era lăsată afară, să se distreze cu colegii sau surorile, Adina se simțea neîndreptățită. Dar când la școală reușea să ia doar 9 și 10 la testele de matematică avea o satisfacție mai mare decât crede că i-ar fi putut aduce-o o plimbare de patru ore în oraș.

Adina este recunoscătoare că a avut șansa unei educații de bună calitate, dar simte că educația celor 7 ani de acasă îi lipsește și acum. „Noi suntem irascibili, cei 7 ani de-acasă noi nu i-am avut! Chiar dacă am fost aici educați de doamna doctor. Dar acei 7 ani de acasă nu sunt. Eu am venit la 10 ani aicea. Așa că cei 7 ani de acasă au fost distruși.”

În afară de perioada primelor două-trei clase primare, niciodată nu s-a simțit discriminată, însă a simțit multe rețineri.  Din momentul în care acasă a avut posibilitatea să se îngrijească, automat și notele ei școlare s-au îmbunătățit. „Dacă ești educat, nu ești discriminat. Dar mai sunt unii care se uită și la asta.«Uite, băi, îi țigan și vorbește și el ca-lumea și se crede important». Dar noi n-am fost niciodată discriminați sau să se întâmple să nu fim respectați. De ce crezi doar că învățam bine? Eram curați și îngrijiți. […] Acum depinde de fiecare om. La facultate n-am dat peste nicio persoană care să creadă «Mă, ești educat, hai că nu te discriminez». Eu nu am fost discriminată, Doamne ferește.”

Căsătorită legal încă din clasa a XI-a, Adina este astăzi mamă și studentă. Locuiește cu fiul și soțul într-o garsonieră într-unul dintre căminele Universității Babeș-Bolyai. Se trezește la 6 dimineața, își duce băiețelul la creșă, apoi se duce la facultate, unde stă până pe la 3-4 după-amiaza, se întoarce după Marius să-l ia și restul zilei se împarte între învățat și datoriile de mamă și soție.

Chiar și așa, a trecut cu succes în anul II de facultate și are planuri mari pentru master și un job în domeniu. Este entuziasmată când vorbește despre viitor, unde deja se vede pe „câmpul muncii”. Practica în serviciul probațiunii, care se ocupă de inculpați, a făcut-o pe Adina să muncească și mai cu spor. Spune că decât să fie dus la închisoare cineva, mai bine îl pui să facă liceul, care nici măcar nu este o pedeapsă, ci un lucru benefic.

În această vară, doamna care a avut grijă de Adina de când a fost luată în plasament, le-a cumpărat, ei și familiei ei, o casă la țară, pe lângă Focșani. Pe viitor, ar vrea să-i ajute și cu un apartament în Focșani, pentru ca Marius să aibă o educație bună.

Toate acestea îi întrețin Adinei motivația de a învăța. Când vede că totul este armonios în viață, este determinată să continue. Să ajungă și mai sus, mai ales că are în jurul ei oamenii pe care-i iubește cel mai mult.

**

Cât timp am fost colege, mi-a rămas întipărit în minte că Adina era o persoană religioasă. Ne povestea și atunci, și mi-a reamintit mie și acum că, la ora 7, când încă era lumină, se suia în pat în genunchi și citea cu voce tare timp de o oră cartea de rugăciuni pe care o avea. Spre final se ruga ca Dumnezeu să nu-i ia nimic din ce avea atunci (mâncare, curățenie, apă), dar, cel mai important, îi mulțumea. Spune că nu știe ce anume a făcut-o să întrerupă acest „ritual”. „Crecă m-am învățat cu binele, nu știu nici eu. Dar știi cum e vorba aia: mai uită-te și-napoi!”.

Adina a fost dintotdeauna respectuoasă și spune că asta a ajutat-o de multe ori să ducă acasă lucruri și mâncare pentru surorile ei mai mici. Se simte mândră că a ajuns unde a ajuns, deși a avut o viață grea. Și nu vrea să se oprească – își dorește mai mult de la ea mereu.

Pentru Adina educația are o foarte mare importanță și greutate în ochii fiecărui om căruia îi spui că „Sunt om cu facultate, da?”. Spune că masterul este un nivel înalt de educație, care te ajută foarte mult dacă vrei să te angajezi undeva, dar numai dacă te angajezi pe domeniul terminat, nu la gogoși („[…] să te angajezi undeva, undeva unde e calumea, nu la patiserie. Stau și fac gogoși. La ce mă ajută facultatea când stau și fac gogoși?”).

Acest articol poate fi citit si aici: http://citescasertiunea.aser.ro/2014/11/27/perseverenta-2/