Etichete de ANA MARIA COSTACHE

O studentă de etnie romă învață să-și asume identitatea.

După ce i-am spus că aș vrea să o intervievez, Georgiana s-a pregatit temeinic cu notițe. Își deschide tableta cu arătătorul ușor tremurând și întrevad primele rânduri: Mă numesc Georgiana C*., am 23 ani, sunt licenţiată în jurnalism la Universitatea din Bucureşti şi sunt de etnie romă. Probabil că deja mi-aţi pus o etichetă, însă vă rog să citiţi mai departe de atât.

Până la 14 ani, Georgiana s-a întrebat de multe ori în gând de ce tatăl ei este mai închis la culoare decât ea, însă niciodată nu l-a confruntat, iar el a evitat subiectul, ba chiar uneori refuza să-și viziteze rudele din Ilfov – și ele cu pielea mai închisă. La 14 ani, într-o vizită la rudele din partea tatălui, unchiul Georgianei i-a explicat că aparţin etniei rome, că nu este ruşine să fii ţigan, că suntem oameni normali, dar de etnie romă. În momentul acela, Georgiana a avut un şoc. Credea că oamenii o vor vedea mereu ca pe cei de pe stradă.

Imediat după ce a aflat că aparţine etniei rome, Georgiana i-a povestit prietenei cea mai bune, dar aceasta nu a acceptat. I-a spus că e româncă și că va fi mereu româncă, apoi nu au mai discutat despre asta niciodată. Cele două au copilărit împreună undeva la marginea unui cartier din București, într-o zonă rău famată, unde oamenii locuiau în case improvizate, unde mergeau cu caii şi căruţele pline cu fiare, unde erai privat de ideea de siguranţă. Asta a fost copilăria şi aşa ne-am format. În şcoala generală, Georgiana încerca să se apropie de toţi copiii, chiar şi de cei romi, deşi nu ştia că şi ea aparţine aceleiaşi etnii, însă prietena ei îi respingea întotdeauna.

Georgiana trăieşte într-o familie fericită, modestă, în care, dacă nu sunt bani pentru o bicicletă, se cumpără o păpuşă, în care se asigură accesul la educaţie şi se oferă sprijin.

Părinţii Georgianei, mama româncă și tatăl rom, s-au cunoscut în Vâlcea şi s-au căsătorit după ce familia mamei ei a facilitat întâlnirea celor doi, apoi s-au mutat în Bucureşti. De atunci, tatăl Georgianei şi-a ţinut familia departe de rudele lui, trăind printre români, iar acum, la 64 de ani, continuă să spună că este român, nu ţigan, refuzând să se identifice cu rudele sale. Cu toate astea, culoarea mai închisă a pielii lui a fost motivul multor discriminări pornite încă din copilărie, de aceea se revoltă când vede romi furând sau trăind pe stradă, romi care contribuie la adâncirea acestei discriminări şi a propagării stereotipurilor. Tata şi-a exprimat dorinţa de a fi în înmormântat în Bucureşti, nu în Ilfov unde deja are loc de veci, pentru că îi este teamă de părerea pe care ar putea să o aibă prietenul Georgianei şi familia lui când va veni la înmormântare şi va vedea atâţia ţigani în jurul lui.

Cu ajutorul unchiului şi al verişorilor săi care lucrează la Partida Romilor, Georgiana a trecut peste şocul şi criza identitară, a înţeles că lucrurile se pot schimba, că se pot face lucruri pentru comunitate, iar în 2012 a participat la primul eveniment creat pentru şi despre comunitatea romă, unde a fost surprinsă să vadă oameni diverşi, oameni educaţi, muncitori, curaţi, cu o situaţie financiară mai bună sau mai rea, oameni ca ea, printre care s-a adaptat uşor. Cu toate astea, încă nu poate vorbi deschis despre cine este pentru că îi este frică de etichete, de stereotipuri, pentru că se simte complexată. După ce spui că eşti ţigan, nu mai contează nimic. Se schimbă privirea, tonul vocii, atitudinea, nu mai contează cine eşti în spatele etichetei.

Părinţii Georgianei nu au avut bani pentru pregătirea de facultate, aşa că fata a intrat pe unul dintre cele trei locuri dedicate candidaților de etnie romă. Aici a simţit pentru prima oară discriminarea, după ce secretarele au întrebat-o sfidător cum de nu ştie încă să completeze o cerere. Era vorba de declaraţia pe propria răspundere asupra identităţii rome, un document de care se lovise pentru prima oară.

A doua oară când s-a simțit discriminată a fost în primul an de facultate. În timpul unui seminar, câțiva colegi își spuneau înverșunarea și enervarea asupra existenței locurilor speciale pentru romi care, credeau ei, sunt luate din locurile bugetate pentru ei. Georgiana își aduce aminte de un coleg care a susținut că țiganii sunt țigani, nu se vor schimba niciodată, nu vor renunța la cerșit sau la furat, motiv care a făcut-o să mărturisească în fața tuturor că este de etnie romă. Pielea deschisă la culoare a Georgianei l-a surprins pe colegul ei, singurul care a întrebat-o apoi detalii despre familie, despre copilărie, despre viața ei ca membru al comunității rome.

Cu toate astea, până în anul II, când s-a împrietenit cu  colega ei, Roxana, Georgiana era retrasă, pleca imediat după ce se terminau orele, simţeam că nu aparţin grupului. Simţeam că nu trebuie să fiu acolo, am vrut să renunţ la facultate din cauza trăirilor mele interioare şi a dispreţului lor, când o vorbeau de urât numind-o, pe ascuns, ţigancă.

Prima întrebare pe care Roxana i-a pus-o Georgianei a fost dacă ştie să danseze ţigăneşte. Știa de la bunica, e singura din familie care cunoaşte mișcările și s-a bucurat de curiozitatea Roxanei. Se purta normal cu mine, iar asta m-a ajutat.

La sugestia profesorului coordonator, Georgiana și-a ales pentru lucrarea de licență tema Reprezentări ale etniei rome în presă românească, o lucrare sugerată de profesoara ei coordonator. Cu o voce tremurândă şi uşor înecată, și-aa început prezentarea lucrării în fața comisiei de evaluare cu mesajul :Bună ziua, mă numesc Georgiana C. şi sunt de etnie romă. Dacă în primul an considerăm că nu pot face nimic pentru comunitatea romă, acum părerea mea s-a schimbat.

În prezent, Georgiana este promoteriță și îi place pentru că domeniul i-a demonstrat că poate vorbi cu oameni diverşi din toate punctele de vedere. Ar vrea să-şi deschidă un blog în care să scrie mici poveşti ale oamenilor de etnie romă din jurul ei care nu au avut şansele pe care ea le-a avut. Însă încă se teme să vorbească deschis. Îi pare rău că nu a putut să-l ajute pe un fost vecin care trăiește într-o locuinţă improvizată cu copiii lui, după ce primăria i-a dat afară din casă. Ar vrea că măcar să scrie despre probleme şi despre oameni ca vecinul ei. Va încerca, la fel cum încearcă acum să afirme liber cine este, deşi încă se mai îneacă şi-şi pierde glasul când face asta.

*Georgiana a dorit și a ales să nu îi menționez numele de familie, de aceea am folosit inițiale.

Acest articol poate fi citit si pe site-ul https://anamcostache.wordpress.com/2014/12/11/etichete/


No Replies to "Etichete de ANA MARIA COSTACHE"


    Got something to say?

    Some html is OK