Maestrul arcuşului de ANDREEA BĂDOIU

Un tânăr violonist rom visează să ajungă muzician de talie internațională și să dovedească ce poate.

Sala Mică a Ateneului Român din București este aproape plină. Muzicologi, părinți, profesori de muzică sau simpli spectatori așteaptă concertul bursierilor Uniunii Muzicienilor Interpreți din România (UNIMIR), la care participă cinci tineri cu performanțe muzicale deosebite. Mircea Dumitrescu, un băiat rom de 16 ani, poreclit „micul Paganini”, stă câteva minute de vorbă cu mama lui și cu Olivia Papa, profesoara îndrumătoare, apoi merge să se pregătească pentru intrarea pe scenă. Nu are emoții, deși va interpreta la vioară piese de Fritz Kreisler, George Enescu și trei duete de Dimitri Șostakovici. Pentru el, astfel de concerte sunt mai degrabă repetiții decât o provocare.

Mircea a început să studieze vioara încă de la vârsta de cinci ani, când străbunicul din partea tatălui i-a dat pentru prima dată să citească o partitură. Băiatul fusese descoperit de unul dintre profesorii de muzică de la grădiniță și le-a spus părinților că Mircea ar trebui dat la un instrument pentru că are un „auz absolut”. Familia a decis că cel mai ușor instrument pentru Mircea ar fi fost vioara. Străbunicul fusese zidar, dar practicase și lăutăria, așa că putea să-i predea noțiunile de bază nepotului.

Au urmat câțiva ani în care Mircea a făcut repetiții câte patru ore pe zi. Spune că străbunicul a fost foarte sever cu pregătirea, dar știe că totul a fost spre binele lui: „îmi spunea: vrei să ajungi la lăutărie sau la gunoi sau la fier sau vrei să ajungi un mare violonist?”. Pentru că știa că e greu să fii lăutar și pentru că își dorea ca Mircea să atingă excelența, străbunicul l-a îndrumat către muzica clasică. La șapte ani a dat admiterea la Școala de Muzică „George Enescu” și, în cadrul unei probe de testare a aptitudinilor muzicale, a interpretat Menuet de Luigi Boccherini. Piesa era inclusă în repertoriul elevilor de clasa a patra, iar profesorii evaluatori au fost uimiți că Mircea s-a descurcat atât de bine.

După alți doi tineri care au cântat în cadrul concertului bursierilor UNIMIR, prezentatorul anunță că urmează „o altă minune”, iar Mircea, împreună cu profesoara care îl va acompania la pian, intră pe scenă. Băiatul face o mică plecăciune și zâmbește timid înainte să-și regleze arcușul și să-și așeze tacticos vioara sub bărbie. Două-trei acorduri îl ajută să-și calibreze mai bine instrumentul. Rămâne câteva secunde nemișcat și privește în gol, apoi începe primele note dintr-o piesă de Fritz Kreisler. Mânuiește arcușul cu ușurință, iar degetele trec agil peste corzile de pe griful viorii. Instrumentul lucios, maro-roșcat, scoate sunete ample, iar Mircea interpretează acordurile cu mișcări sigure în spatele cărora stau ani de repetiții și concursuri. Transpus în ceea ce interpretează, tânărul violonist privește concentrat corzile aflate la doar câțiva centimetri distanță și, uneori, închide ochii pentru câteva secunde. După Kreisler, băiatul trece la o piesă de George Enescu, apoi este aplaudat îndelung de ascultătorii din sală care până atunci stătuseră cu ochii țintă la scenă.

Parcursul lui Mircea în Școala de Muzică „George Enescu” a fost fulminant; băiatul se întorcea mai mereu cu premii de la concursuri. Își amintește că în clasa întâi profesorul îndrumător i-a dat un repertoriu ieșit din comun pentru un băiat de vârsta lui – Presto de Bach și Capriciul 19 de Paganini. Bunica spune că la Gala Garabet Avachian, primul concurs la care a participat în 2006, Mircea s-a prezentat cu o piesă dificilă – Allegro de Joseph Fiocco. Băiatul abia termina clasa întâi, iar această piesă era una inclusă în repertoriul clasei a opta, dar i-a uimit pe profesori cu abilitățile sale. Performațele au continuat și Mircea a început să participe și la concursuri în afara țării (în special în Italia), susținut cu sponsorizări sau burse obținute de la fundații. În majoritatea competițiilor, tânărul violonist reușea să câștige fie premiul întâi, fie premiul absolut. Bunica spune că muzicienii și profesorii au început să i se adreseze cu termenul „maestre” încă de când băiatul era în clasa a doua. Succesele pe care le-a avut la concursurile la care participa i-au adus și porecla de „micul Paganini”. Tânărul și familia spun că denumirea este exagerată și că nu sunt de acord cu ea pentru că Paganini a fost un muzician unic.

Tot succesele i-au adus lui Mircea și dificultăți la școală. Chiar dacă era respectat de profesorii și de muzicienii cu care lucra, băiatul a fost discriminat de colegi pentru că avea talent și era rom. Nu s-a putut integra pentru că, spune el, ceilalți copii erau invidioși. Părinții l-au mutat de la o clasă la alta atunci când era în clasa a șasea pentru că, în timp ce se jucau, unii colegi îl loveau peste degete și îi spuneau că e țigan. Băiatul spune că asta nu l-a afectat, ci doar l-a făcut să fie și mai ambițios – „poți să-mi zici că sunt și țigan și cum vrei, dar eu va trebui să studiez de două ori mai mult, de trei ori mai mult, ca să demonstrez ce pot să fac. Ca să demonstrez că, uite, e el țigan, dar face un lucru bun”. Băiatul a continuat și liceul la George Enescu, iar acum este în clasa zecea.

DSC_0080_resize

Mircea interpretează cele trei duete de Șostakovici împreună cu o colegă cu un an mai mică, căreia i-a zâmbit încurajator înainte să înceapă. Cei doi se urmăresc atent pe tot parcursul duetelor și își caută privirile ca să se sincronizeze cât mai bine. Fata are în față un suport de lemn pe care stau hârtiile cu partiturile, dar Mircea interpretează liber piesele. După duetele de Șostakovici, tinerii ies de pe scenă. Aplauzele din sală continuă încă aproape jumătate de minut. Cei trei se hotărăsc să interpreteze și coloana sonoră a filmului Parfum de femeie, așa că reintră pe ușa mascată din stânga scenei. Nu e prima dată când Mircea și colega lui interpretează acest duet. Ei au mai participat la un flashmob făcut de o asociație care promovează egalitatea de șanse și au cântat coloana sonoră și într-un mall din București.

După acordurile de final ale coloanei sonore, cei trei se prind de mână și vin în fața scenei, în timp ce spectatorii aplaudă entuziast. Băiatul zâmbește larg, apoi interpreții fac o plecăciune. Atent, Mircea le lasă mai întâi pe profesoară, apoi pe colega sa, să iasă pe ușa din lateralul scenei.

11071190_10202647707353253_1789026562_o

Încă o melodie de pian interpretată de student la Universitatea de Muzică din București marchează sfârșitul concertului bursierilor. Cu vioara în mână, Mircea intră înapoi în sală și zâmbește puțin încurcat. Este oprit după numai câțiva pași de diverse persoane care îl felicită și la care se alătură și Papa. În spatele sălii de spectatori, mama îl așteaptă lângă suportul de vioară. De obicei ea are grijă la finalul spectacolelor ca instrumentul să fie așezat cu grijă înapoi în cutie. Băiatul vine și lasă vioara, apoi se întoarce grăbit la grupul de oameni care îl așteptau și de unde Papa l-a și strigat.

În prezent, Mircea are în palmares peste 50 de premii întâi la concursuri naționale și  18 premii internaționale și alte distincții de laureat în concursuri din afara țări. A renunțat recent la participarea la un concurs de la Iași pentru că nu mai are timp și încearcă să meargă la cele importante. Chiar dacă este elev la un liceu vocațional, Mircea va trebui să dea peste doi ani  examenul de Bacalaureat la fel ca toți ceilalți liceeni. Recunoaște că se descurcă greu pentru că nu poate să țină pasul – dacă participă la concursuri înseamnă că lipsește de la școală. Recuperarea materiei este greoaie pentru că are un program aglomerat, dar speră că va termina cu bine clasa a 12-a când mai are de susținut și un atestat în muzică. Deocamdată se concentrează pe pregătire  și familia încearcă să-l ajute cât de mult poate; mama și tatăl (care suferă de hipoacuzie) sunt șomeri, așa că bunica este sprijinul principal.

Băiatul spune că i-ar plăcea să plece la facultate în Germania sau Statele Unite. Și-ar dori să ajungă un muzician apreciat, dar știe că e mult de muncă. Pentru anul acesta a obținut o sponsporizare de la Fundația Principesa Margareta și participă la două masterclass-uri (sesiuni particulare predate de muzicieni tinerilor foarte talentați) în România și Germania.

Acest articol poate fi citit şi pe site-ul: http://narratory.ro/maestrul-arcusului/


No Replies to "Maestrul arcuşului de ANDREEA BĂDOIU"


    Got something to say?

    Some html is OK