Mireasă la 14 ani de DOINA SÎRBU

Magdalena a abandonat școala în clasa a V-a din cauza problemelor de acasă. Acum are 23 de ani și trei copii pe care promite să nu-i lase să facă aceeași greșeală..

Magdalena e o tânără de 23 de ani cu păr lung și castaniu, puțin ars de soare pe la vîrfuri. Ochii căprui și încercănați îi trădează oboseala de copil care a crescut fără tată de la vârsta de patru ani, de mamă adolescentă care îngrijește astăzi trei copii. Nu și-l amintește pe tata, dar știe că a avut necazuri și nu a putut să treacă peste acestea. La 36 de ani bărbatul s-a sinucis, iar „mama, lovită de durere, a început să dea cu băutura”.

Vorbește încet și mă privește în ochi: „Mama nu prea avea timp de noi. Ne descurcam cum puteam”. Locuiau cu chirie într-un apartament cu două camere. În acei pereți se înghesuiau nouă frați și surori, mama și soția fratelui mai mare. Când n-au mai avut cu ce plăti chiria, au ajuns în stradă.  Mergeau la cerșit pentru a smulge seara o felie de pîine.

La vârsta de opt ani o profesoară a întrebat-o dacă vrea să meargă la școală. „M-o îmbrăcat, mi-o dat caiete și m-o dat în clasa unde preda un fost elev de al ei, Cătălin Mîndru”. Profesorul a ajutat-o mult, îi făcea rost de haine, de încălțăminte și rechizite. „Aveam voința să învăț. Chiar dacă lipseam uneori de la școală nu îmi lua mult timp să învăț o lecție. O băgam imediat în cap. Cătălin Mîndru a fost acel om care m-a îndrumat să învăț”, își aduce aminte tânăra în bluză roșie și fustă pînă la genunchi. A studiat pînă în clasa a IV-a la Școala nr. 8 din Bârlad, absolvind-o cu mențiune, iar după acei patru ani nu a mai putut continua. „Nu am avut posibilități”, îmi explică Magdalena cu gândul la lipsa rechizitelor și a hainelor. Diriginta nu era interesată de problemele pe care fata le întîmpina zi de zi acasă. Îi spunea că trebuie să uite de tot după ce pășește pragul școlii.

Acum îi pare rău că nu a putut continua studiile. Își dorea foarte mult, însă în acel moment mâncarea și banul erau prioritare. Cerșea, avea grijă de frații mai mici și se gândea că într-o zi o să se întoarcă la școală, măcar cu frecvență redusă. La 15 ani fără trei luni s-a măritat de nevoie cu un băiat care îi făcea curte. Viața cu el promitea să fie mai ușoară decât cu familia ei, chiar dacă nu-l iubea. A născut primul copil la 18 ani, apoi au mai urmat încă doi. După naștere viața Magdalenei a devenit o rutină cu nopți nedormite. Dincolo de oboseală, bucuria ei sunt cei trei copii. Cel mai mare, Marius, are cinci ani și umblă la „grupa mare”, cea mijlocie, Mirabela, e la grădiniță, iar ce mică, Alexandra, are doi anișori.

Soțul Magdalenei  nu este angajat „dar muncește zi de zi pe unde apucă pentru a aduce banul în casă sau ce mai trebuie la copii”. Acesta are cinci clase. Nici el nu a avut posibilitatea să învețe mai departe, dar nici cartea nu l-a atras atât de mult ca să continue studiile. „Îi plăcea mai tare munca decât școala”, îmi explică fata. Le-a încercat pe toate, a fost ajutor de zidar, a încărcat tiruri de fier și s-a ocupat cu construcții. Magdalena, la rîndul ei, stă acasă cu copii. Și-ar dori să muncească, însă nimeni nu o angajează, nici la curățenia scărilor de bloc. „Dacă aș fi avut măcar opt clase…”, suspină fata. Se împrumută pentru a le cumpăra copiilor haine pentru că nu-i ajunge alocația. Se împrumută de la surorile mai mari și pentru problemele de sănătate ale fiului cel mare. Marius are rinită hemoragică și trebuie să-l opereze și de amigdale, pentru că „face puroi și are carne crescută în gâtul lui”. Când vorbește despre problemele copilului, i se umplu ochii de lacrimi și privește neputincios. Nu are bani să consulte un specialist și simte că nu o ajută nimeni. „Mă gîndesc de pe o zi pe alta ca să nu se întîmple ceva. Face febră mare, mai mult mă duc la spital cu el din cauza convulsiilor”. Nu simte susținerea din partea statului „Nici cantina nu mi-au aprobat-o. Trăim de pe o zi pe alta. Aici în Bârlad cum îți așterni, așa te culci”, îmi spune Magdalena.

Alături de socrii, copii și soț, tânăra locuiește într-o garsonieră, „o cameră simplă cu baie pe hol”. Are datorii și îi este frică să nu îi taie lumina, iar garsoniera nu e racordată la rețeaua de apă. „Apa o luăm de la pompă și o ținem în butoaie pentru mâncare și spălat”. În cameră sunt trei paturi, pe unul doarme ea cu soțul și cele două fete, pe altul socrul cu băiatul, iar pe canapea doarme soacra care are probleme de sănătate. Mama soțului a lucrat ca măturătoare pe o perioadă de șase luni, însă sănătatea nu-i mai permite, iar socrul își găsește uneori de lucru cu ziua. „Nu ne certăm, ci ne plângem soarta”, răsună cuvintele cu voce tristă.

În afara grijei zilei de mâine, pe Magdalena o doare că nu are bani să plimbe copiii sau să îi ducă în parc. „Ei doresc ceea ce văd la alții, iar eu nu pot să mă uit cum copilul meu plînge după ceva ce nu pot să-i dau”. Se descurcă cum poate și speră că Marius, Mirabela și Alexandra vor avea alte șanse pentru copiii lor. Îi râde sufletul când vede că Marius ține toată ziua creionul și pensulele în mână și simte că băiatul cel mare e dornic să învețe. Până atunci se luptă să-i crească sănătoși și se roagă să poată să-i țină pe toți trei la școală. „Ce nu am putut eu să fac, îi învăț pe copiii mei”.

Acest articol poate fi citit şi pe site-ul http://narisuisudibu.blogspot.ro/2015/04/mireasa-la-14-ani.html


No Replies to "Mireasă la 14 ani de DOINA SÎRBU"


    Got something to say?

    Some html is OK