Pariul de IOANA POPESCU

Trei frați de etnie romă, aflați la început de drum, duc o luptă zilnică pentru accesul la educație.

Georgeta Petre, o femeie de 37 de ani, privește liniștită la scena din lemn prăfuită, încropită într-o sală de clasă, pe care copiii săi își repetă rolurile alături de alți colegi. Toți trei fac parte dintr-o piesă de teatru care aduce în atenție problema discriminării romilor. Astăzi este una dintre primele repetiții. Frunzărește puțin foile cu textele pe care David, băiatul cel mare, i le-a încredințat ca să aibă grijă de ele. Pe frunte îi dansează preț de câteva secunde două-trei linii, se încruntă, i se par cam multe pagini de memorat.

E mândră de ei, deși nu înțelege tot ce fac la școală și tot ce învață. Își amintește de momentul în care Cosmin, băiatul cel mic, a uimit-o în prima lui scenetă, acum un an. Atunci i-a fost greu să-și creadă ochilor când l-a văzut că recită atât de frumos la spectacol: „mă gândeam, ce știe el? Dar, uite că a știut…”.

Georgeta este mama a trei copii, pe care îi crește singură. Ea face parte din comunitatea de romi din Bârlad (Vaslui), un oraș de aproape 56.000 de locuitori. Provine dintr-o familie în care violența fizică și verbală erau ingrediente firești ale vieții de zi cu zi. Tatăl obișnuia să bea și să își impună punctul de vedere în fața soției și copiilor, lovindu-i.. A crescut astfel alături de șase frați și surori, într-un mediu perceput de mulți ca fiind comun pentru familiile de romi. Din clasa a VI-a, a trebuit să renunțe la școală, pentru a se putea ocupa, împreună cu mama sa, de creșterea nepoților – copiii fraților mai mari. Încercând să îşi facă un rost, altul decât cel care o pândea în mijlocul familiei în care s-a născut, la 22 de ani ea a ajuns la ”ghetou” în Bârlad, unde a trăit în condiții inumane – fără uși, geamuri sau electricitate.

În urmă cu aproape patru ani, toți cei care locuiau acolo au fost mutați într-un cartier ridicat la periferia orașului. La acel moment, transferul a fost soluția autorităților locale la presiunile comunității care a reclamat că romii din centru făceau scandal, mizerie saufurau. În noua locuință, Georgeta și copiii dispun de condiții mai bune decât în ghetou, dar au probleme cu vecinii. „Am sperat că ne și împrăștie când ne mută, nu să ne adune tot grămadă”.pariul 1

Georgeta are trei copii: David – 10 ani, Elena – 7 ani și Cosmin – 6 ani, toți trei născuți în „ghetou”, de care acum se îngrijește singură. „Am zis mai bine singură decât bătută și chinuită, că așa a fost și mama. Doisprezece ani de zile am trăit ca-n Iad. Nu m-am dus la cerșit, aveam, nu aveam, eu mergeam înainte. I-am crescut așa pe toți trei”. Când spune acest lucru, se uită la băiatul de lângă ea, iar ochii îi strălucesc. Tatăl a plecat dinainte să se nască ultimul copil. Acum, Georgeta nu mai are mai nimic de spus despre el. Face parte din trecut.

La finalul repetițiilor, toți copiii primesc un sandviș și o banană, pe care le mănâncă foarte ordonat, în liniște. Elena este extrem de atentă și strânge orice firimitură zărește, de la ea sau de la colegi, iar când gustarea s-a încheiat scrutează rapid cu privirea sala și adună o hârtie uitată de cine știe într-un colț.

În așteptarea microbuzului care îi duce acasă, mama și copiii zgribulesc de frig, toți patru fiind prea subțire îmbrăcați pentru vremea de afară. Băieții se hârjonesc cu colegii, iar Elena se strânge alături de mamă precum un pui lângă cloșcă.

La intrarea în cartier, pe partea dreaptă este un loc de joacă cu două tobogane mici și trei leagăne. În ele se odihnesc câțiva băieți de 17-18 ani. Curtea este destul de animată, majoritatea ușilor fiind deschise, cu câte minim un „paznic” care fumează sau pălăvrăgește cu vecinii. Câțiva băieți joacă fotbal în curte. Familia Petre locuiește într-un apartament cu o cameră în care se intră direct de afară, o bucătărie mică, unde folosesc butelie de gaz și o baie doar cu apă rece.

Chiar și în comunitatea lor, cei patru au suficiente probleme, iar copiilor le este greu să se adapteze. David pare a fi cel mai afectat de situația din complexul de locuinţe, poate și pentru că este cel mai mare. Mama spune că deseori vine plângând în casă și o roagă să se mute datorită jignirilor sau chiar bătăilor primite de la băieții mai mari, „șmecherii” cartierului. Uneori noaptea aceştia trântesc cu pumnii şi picioarele în uşă, în pereţi.

David merge la o școală apropiată de casă, însă rău famată, unde nu își găsește locul, deoarece încearcă să se ferească de probleme într-un mediu plin de astfel de „oportunități”. „Nu mă bag în seamă, stau în banca mea, să nu am probleme…”. Elena este în clasa I la școala de muzică – pian, iar Cosmin este în clasa 0. Mama speră să poată da și băieții la școala de muzică, „să fie toți trei”. Până atunci, ea merge pe jos zilnic kilometri între școlile copiilor și cantina de unde ia mâncarea. La ora 7:00 Georgeta o duce pe Elena la școală (un drum de aproximativ 4 km doar dus), apoi se întoarce și îi pregătește pe băieți, care încep orele la 12:00, respectiv 13:00 după amiază. După ce mai parcurge aproximativ încă 2 km până la școala lui Cosmin, fuge la cantină, de unde trebuie să ia mâncarea între orele 12:00 și 13:00. Între timp, Elena termină orele, iar mama merge la școală după ea. Atunci când sunt ședințe cu părinții, Georgeta își împarte timpul în așa fel încât să ajungă la fiecare. Traseul zilnic al familiei Petre se încheie doar când toți trei copiii sunt acasă în siguranță, ”îi car după mine, până îi adun pe toți”.

După-amiaza, toți cei trei frați își fac temele în cartierul în care locuiesc, beneficiind de un proiect derulat de către Asociația ”Inima Reginei” din Bârlad care vizează reducerea abandonului școlar în rândul copiilor ce provin din medii defavorizate. Astfel, ei au acces la un suport calificat pentru a-și putea face temele, lucrând zilnic cu un profesor care îi îndrumă într-o sală amenajată în interiorul complexului de locuințe. Lui David îi place matematica și, atunci când va crește, plănuiește să construiască locuințe pentru toată lumea, iar Elena preferă limba română. Chiar și Cosmin, care este în clasa 0, a început să lucreze la teme. Mama recunoaște că îi este foarte greu să îi ajute din acest punct de vedere deoarece nu are pregătirea necesară și că probabil, fără proiectul respectiv, copiilor le-ar fi mult mai dificil să învețe, în special acum, când se află în clasele primare. „Dacă n-am învățat eu, măcar ei”.

Deși ar vrea să se angajeze pentru a scăpa de datoriile acumulate la chirie şi întreţinere și a-și putea susține în continuare copiii la școală, Georgeta nu poate să facă acest lucru deoarece ar pierde alocația complementară pe care o primește și nu s-ar mai putea ocupa de aceștia. În weekend sala de after school din cartier e pustie, iar curtea complexului este animată precum un furnicar, fiind stăpânită de un zumzet continuu, întrerupt pe ici-colo de niște hohote de râs sau plânsul vreunui copil accidentat la joacă. Elena fuge prima în casă fără să ezite, să mai repete replicile piesei de teatru, iar Cosmin și David zăbovesc preț de câteva minute pe lângă băieții mai mari care joacă fotbal cu ochi curioși. Apoi se retrag și ei pe lângă mamă în apartament, care se apucă să facă ordine printre puținele lucruri pe care le dețin.

Acest articol poate fi citit şi pe site-ul https://popescuioananina.wordpress.com/2014/12/04/pariu/


No Replies to "Pariul de IOANA POPESCU"


    Got something to say?

    Some html is OK